Pentru cine nu stie (inca), Victor este un pisoias cu o
poveste trista, dar cu un final fericit.
Povestea lui incepe in luna noiembrie 2012.
Era
intr-o sambata seara cand colega mea de apartament, Cristina, apare cu un ghemotoc portocaliu in brate. L-a gasit
sub o masina parcata la cateva strazi de blocul in care locuim. Nu e prima data cand aduce/aducem animalute de pe strada in
apartament pentru a le hrani.
Ei bine, acest ghemotoc era mai special, era
portocaliu, foarte mic si slab, pielea si osul, vorba bunicii mele “ numai urechile si
coada sunt de el”. Era foarte speriat, in momentul in care a fost lasat pe
podea pentru a manca lapte cu paine, s-a ascuns sub mobila de la bucatarie. Acolo a si ramas o buna bucata de timp. Dupa ce s-a facut
liniste a iesit si a mancat. Cu burtica plina (doar burtica era de el, la cat
de slab era) s-a ascuns din nou sub mobila. Intre timp in apartament era mare
dezbatere : “cum
sa il botezam ?”.
Dupa multe dezbateri, am decis: VICTOR
Ei bine si ce facem cu Victor? In stare lui nu supravietuia mult
timp singur inapoi pe strada. Il pastram? Il ducem inapoi? Ce facem????
Marea problema era Alina, cealalta colega de apartament careia
nu ii plac animalele in casa. Norocul nostru a fost ca nu era acasa cand a fost
adus Victor.
Asa ca au inceput telefoanele in stanga si in dreapta,
pentru a-i cauta o casa. Am pus poze si pe facebook, poate, poate il vrea
cineva. In seara aceea nu am gasit pe nimeni doritor.
Problema s-a amplificat cand Alina a ajuns acasa. Ei bine,
unde credeti s-a ascuns asta micul? In baie, dupa toaleta.
Sfatul Alinei care credeti ca a fost? Afara cu el. (Sa nu
credeti ca Alina e fata rea si nu iubeste animalele, doar ca nu-i plac in casa.) Cu chiu, cu vai am reusit sa o
convingem sa ramana peste noapte. Nu il puteam pastra murdar cum era, asa ca a
urmat o sedinta de SPA. Abia cand i-am facut baie am observat ca era plin, negru
de pureci. Aoleu ce facem???
Duminica dupa-masa, deja era mai prietenos.
Bun, dar ce facem cu el. Mult timp nu il mai puteam pastra
in apartament, stapan nu ii gaseam si nu puteam sa il aruncam iar in strada.
Asa ca, am dat un telefon acasa, la sat, sa vad daca este un
loc si pentru el. Dupa multe rugaminti era clar, il duc acasa la sat.
Eram in culmea fericirii, in primul rand pentru ca Victor
avea o casa si eram foarte sigura ca in grija bunicii o va duce foarte bine si
in al doilea rand, pentru ca imi doream de foarte mult timp un pisic
portocaliu.
Si asa ca marti dimineata intr-o cutie Victor a fost
transportat la Hodoni.
Cu timpul a devenit tot mai prietenos si a luat in greutate.
A scapat si de pureci.
Astazi ?
E mai mult decat prietenos, e lipicios. Are o personalitate foarte
puternica, vulcanica, diferit de acel Victor care se ascundea si era speriat.
Acuma s-ar juca toata ziua si ar colinda fiecare coltisor.
Acesta este Victor. Norocul a fost de partea lui. Nu sunt
multi pisici care ajung sa aiba parte de asa ceva.
Chiar daca nu ii luam acasa macar o bucatica de paine le-ar
umple sufletul si stomacul pe moment.
