sâmbătă, 30 martie 2013

SEMNE DE CARTE II



Am inceput febra semnelor de carte!!!

Asa cum m-am obisnuit, la o carte noua – un semn de carte personalizat.





vineri, 29 martie 2013

TUTORIAL: Cum sa transformi o conserva in ghiveci pentru flori sau suport pentru creioane



Cu totii cred ca avem o conserva in casa. De la ciuperci, mazare, compot sau ce-o mai fi. De cele mai multe ori ajunge in cosul de gunoi. Dar, de ce sa o aruncam cand o putem transforma intr-un ghiveci pentru flori?  Ca tot vine primavara…

Am avut in cap acest “proiect” de ceva vreme, dar nu aveam conserva potrivita.

Port aceasta conserva dupa mine de vreo 2 saptamani si tot aman decorarea ei.
Ei bine, azi i-a venit randul.



 Dupa ce am spalat-o si am lasat-o la uscat, am vopsit-o cu doua straturi de acrilic alb.






















Vroiam sa o decorez cu trandafiri, dar pe parcurs m-am razgandit si am ales levantica. Modelul aplicat este din servetel(trei straturi- indepartam primele doua straturi, ramanand doar cel cu model).Servetelul l-am aplicat cu tehnica decoupage.



Chiar si dupa al 2-lea strat de acrilic alb tot mai raman urme de la culoarea conservei, asa ca am aplicat cu un burete (am folosit unul pentru spalat vasele taiat in mai multe bucati) acrilic mov si crem.


Acum, nu stiu daca am facut bine sau nu. M-am gandit ce ar fi daca as aplica si patina. Zis si facut. Am folosit adezivele pentru mediul de crapare. Bineinteles, crapaturile nu erau evidente. Chiar daca nu aveam crapaturi am dat si un strat de patina aurie.



 Pentru ca inca nu stiu daca va fi un suport de creioane sau ghiveci, am aplicat un lac de protectie la apa.

Cum mi se parea prea simpla, m-am gandit ca la baza gurii conservei sa pun o panglica si o fundita.



















Enjoy it !

sâmbătă, 23 martie 2013

SEMNE DE CARTE – “Fluturi”




In urma cu cateva luni am citit intamplator unele comentarii facute la adresa unei carti. Pe moment mi-a atras foarte mult  atentia, dar tot asa de repede am si uitat de ea.
Zilele trecute, dand o tura prin librari am vazut-o pe raft. Nu am stat mult pe ganduri si mi-am cumparat-o.
Cartea se numeste “Fluturi” – Irina Binder. (cartea cuprinde 2 volume)


Asa ca am profitat de ocazie si am realizat 3 semne de carte, in ton cu numele cartii.

Inca nu m-am hotarat pe care sa il aleg. 



















Vad numai…
fluturi…fluturi….fluturi…


duminică, 3 martie 2013

FELICITARI

E prima data cand incerc felicitari pe baza de quilling.
 Mai greu a fost inceputul. 
Ce a urmat ? Multe felicitari





TRANDAFIRI DIN HARTIE

Cum primavara e pe drum si 8 Martie ne bate la usa, mi-am amintit de acesti trandafiri pe care i-am realizat anul trecut.

Sunt foarte usor de facut. Cu ocazia aceasta reciclezi si nu se ofilesc, desi se aseaza praful pe ei.















Nu m-am oprit pana nu am realizat o vaza plina de trandafiri.